Ministrul Șuteu despre Cumințenia Pământului: Dacă nu se strâng banii, reanalizăm situația

Ministrul Șuteu despre Cumințenia Pământului: Dacă nu se strâng banii, reanalizăm situația
Publicat: 30/08/2016, 16:39
Actualizat: 24/05/2018, 13:01

„În acest moment campania continuă. Merge foarte bine, în ultima lună a mers extraordinar de bine. Cred că atingem în curând 700.000 de euro care sunt strânși. Vor fi comunicate sumele exacte, nu vreau să vă spun ceva care nu este adevărat. Avem extrem de multe acțiuni de mare importanță organizate în luna septembrie și eu cred că se vor strânge banii”, a spus Corina Șuteu.

Referitor la interpretările potrivit cărora Guvernul va achiziționa oricum sculptura lui Constantin Brâncuși, indiferent de suma donată de contribuabili, ministrul a precizat că nu a spus niciodată acest lucru: „>, nu am auzit să fi spus eu așa ceva. Avocatul familiei a făcut o declarație foarte nuanțată și care este veche. El a spus că lucrarea va fi vândută pentru 11 milioane, că din aceste 11 milioane Guvernul s-a angajat prin memorandum să plătească 5 milioane. Eu cred că foarte mulți dintre participanții la subscripția publică participă pentru motivele pe care le-am anunțat”, a declarat ministrul Culturii, Corina Șuteu, la Parlament.

Corina Șuteu a susținut încă de la începutul campaniei, că, dacă banii din donații nu vor fi suficienți, vor fi dați înapoi celor care au contribuit, însă a precizat că este posibil ca abordarea să fie reanalizată.

„S-a spus de la bun început că, în momentul în care banii nu se vor strânge, ei vor fi dați înapoi celor care au contribuit, dar susțin, eu personal, că se vor strânge banii și că în funcție de numărul mare de donatori este posibil să reanalizăm acest tip de abordare, dar este prea devreme să vorbim acum. Vom vorbi mult mai clar despre asta la mijlocul lunii septembrie când vom avea o imagine mult mai clară”, a spus ministrul Culturii.

Corina Șuteu a afirmat că demersul de achiziționare a sculpturii Cumințenia Pământului a declanșat o campanie extrem de importantă în societate.

„Sigur, întrebările care revin sunt justificate. Ce se va întâmpla dacă…? Noi am declarat că dacă banii nu se vor strânge vom da banii înapoi, dar eu cred că această chestiune poate fi reanalizată pentru că în realitate, cum am mai spus-o de nenumărate ori, ce contează în momentul de față, cred eu ca ministru al Culturii, este că o campanie pentru Cumințenia Pământului a declanșat încă o dată o dezbatere extrem de importantă în societatea românească, o dezbatere despre identitatea noastră culturală, despre modul în care dorim sau nu să participăm la actul cultural, despre tradiție și modernitate, despre un mod de a vedea cultura, investiția în cultură și subvenționarea culturii și alt mod de a vedea asta și capacitatea cetățeanului de a se responsabiliza pentru a participa la actul cultural. Eu cred că acest tip de dezbatere este fundamental și demult nu s-a discutat atât despre un subiect de această natură”, a susținut Corina Șuteu.

Solicitată să comenteze faptul că unii cetățeni s-au considerat înșelați, neștiind că lucrarea va fi oricum cumpărată, Șuteu a afirmat că provocarea și controvesa fac parte din proces.

„Eu știu, dar asta face parte din proces. Controvesa, provocarea, fac parte din proces. Altfel ar fi ceva care nu ne-ar face să ne gândim. De fapt, această campanie ne-a determinat să facem un pas înapoi și să ne gândim și au existat luări de poziție, cum există întotdeauna în societatea românească, luări de poziție excesive, patetice, lacrimogene, inteligente, raționale și asta face divesitatea societății în care trăim”, a spus ministrul Culturii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Tortură în stil mafiot la o stână din Bacău. Proprietarul i-a turnat picioarele în beton...
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa....
Mititelu, scandal monstru cu Becali! A luat decizia să nu mai vorbească niciodată: de la...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
Prima condamnare după Legea Anastasia: Ce pedeapsă a primit un șofer beat care a omorât...
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca...
Celebra actriță, diagnosticată cu CANCER MAMAR. E devastată după reconstrucția mamară. „Sunt în viață și...
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Recalcularea pensiiilor în România: Majorare de 65% pentru pensionari până la finalul anului în curs
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât de bună e, de fapt, Dacia Duster 2024? VIDEO
Salariul minim va fi majorat de la 1 iulie, de la 3300 de lei la...
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Obligatoriu în orice bloc din România. Asociațiile de proprietari nu pot încălca noua lege
România se lichefiază vineri. Începe haosul termic
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare...
Imaginile durerii! Patrizia și Bianca s-au întors acasă în sicrie albe! VIDEO cutremurător
Adrian Minune, despre legătura pe care o are cu Florin Salam. „Eu sunt tatăl lui...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Nvidia a depășit Apple! Este a doua cea mai valoroasă companie din lume
×